Ce cred eu că e dumnezeu

-un concept
-un brand
-un comerciant de minuni
-un cerşetor de rugăciuni
-un Moş Crăciun pentru adulţi
-un dictator
-o creatură mitică
-un prieten imaginar foarte popular
-o limită superioară spre care tindem
-un martor omniprezent imaginar
-un motiv pentru preoti sa-ti ia banii
-ceva ce stii ca nu exista dar te prefaci ca e important pentru tine pentru ca si ceilalti fac la fel
-ceva ce respecti doar pentru că toţi cei din jurul tău consideră sacru
-un fel de infinit, nu stii daca exista sau ce este mai exact dar stii ca e foarte mare si cuprinde totul, la fel ca acest simbol matematic, si dumnezeu e O INVENTIE, un concept
-un inlocuitor pentru fenomenele inexplicabile încă

În război cu dumnezeu

Ultima mea întâlnire cu dumnezeu a fost săptămâna asta, marţi mai exact când a trebuit să particip la un neplăcut eveniment în famile, o înmormântare mai precis. Luni dimineaţa bunica din partea mamei a făcut comoţie cerebrală de gradul 4 şi a murit în câteva ore. Nu cred că dumnezeu e de vină(în primul rând pentru că el nu există) mai ales că pe bunica mea nu o preocupa sănătatea ei, nu a mai mers la un doctor de ani de zile iar pastilele pur şi simplu nu le suporta. Dacă ar fi să facem o asociere inedită am zice că a fost un blestem, dar nu a fost, pur şi simplu avea probleme cu tensiunea şi nu se trata, a fost un accident, nici o intervenţie divină.
Totuşi cu această ocazie am înţeles rolul religiei, AMĂGIREA. Nu poţi să-i spui cuiva că nu părintele lui pur şi simplu nu mai există, s-a stins din viaţă, e mai uşor să-i spui că e într-un loc mai bun. Dar nu e în nici un alt loc, pur şi simplu a murit, acum e rece, gata, s-a stins, sângele nu-i ami circulă prin vene, toate funcţiile organismului au încetat şi acum începe să se descompună.
Dar cum pot să-i zic asta mamei mele? Şi eu am fost afectat într-o anumită măsură, era bunica mea cea mai apropiată şi mergeam al ea în fiecare vară şi o să-mi aduc mereu aminte cu plăcere de ea, îmi pare rău că a murit, ce să zic…dar asta e, e circuitul materiei în natură, până la urmă toţi suntem făcuţi din aceiaşi materie care într-un final trebuie reciclată. Sunt sigur că aşi fi fost mai în măsură să vorbesc despre morarte decât preotul ăla gras, analfabet şi dezinteresat. Eu privesc moartea ca o reciclare, ceva natural, nu cum zic creştinii “începutul vieţii veşnice alături de iisus”. Prin nemurirea sufletului înţeleg continuitatea ta pe pământ prin amintiri, prin ce ai creat, ce ai oferit lumii, ce a rămas în urma ta.

De ce e greşită viziunea creştină? Pentru că singurul lucru pe care te îndeamnă ei să-l faci e să crezi în dumnezeu şi în viaţa veşnică, să crezi că te duci dincolo fără să iei nimic. Atunci ce rost mai ai pe pământ când oricum te duci dincolo, de ce nu mergi acolo direct? Înţelegeţi ce vreau să zic? Hai să analizăm asta deschis, religia te îndeamnă să ai valori spirituale, să crezi. Asta e o viziune puţin cam egoistă, ce laşi în urmă? care a fost rolul tău pe pământ? Pentru un creştin singurul lui rol e să ajungă dincolo. DRUM BUN! Eu am de gâns să rămân aici şi să las ceva în urmă, aşa îmi asigur eu nemurirea sufletului, nu dând bani unui popă gras care să-mi zică poveşti al cap în timp ce mă descompun într-un sicriu şi toţi ceilalţi mă plâng şi se prefac că vorbesc cu mine.

Ştii ce urăsc eu cel mai mult la o înmormântare? Conversaţia cu mortul şi toată chestia asta cu bocitul, mi se pare fals, mi se pare o chestie de faţadă tipic românească, stai acolo şi urlii pe cadavrul rece ca să vad lumea ce om bun eşti tu. Nu-i aşa că românia e o ţară minunată?

Revenind la titlu, îl urăsc pe dumnezeu pentru că dă oamenilorm speranţe false, îmi era aşa milă de mama mea când zicea că “e într-un loc mai bun acum”. Sincer, aş vrea să fie adevărat dar nu e! Îl urăsc pe dumnezeu în fiecare zi din ce în ce mai mult. Iar urându-l nu confirm deloc existenţa lui, pur şi simplu urăsc conceptuld e dumnezeu. Pentru că asta e de fapt dumnezeu: un concept şi poate chiar un brand.

Dumnezeu=Moş Crăciun pentru adulţi

Mai ştii când eram mici şi erau copii ăia care îşi văzuseră părinţii punând cadouri sub brad? Şi ei ne ziceau că nu există Moş Crăciun şi noi nu îi credeam? Credeam să sunt răi, mincinoşi, diabolici, i-am fi ars pe rug. Cam aşa se întâmplă şi cu Dumnezeu, ecistă oameni raţionali care pur şi simplu nu pot crede în astfel de aberaţii religioase, nu pot crede în legende şi superstiţii. Şi ce credem despre aceşti oameni? Credem că sunt răi, diabolici, oamenii dracului. Iar când cineva ne spune că nu există Dumnezeu reacţionăm exact ca în copilărie când ni se spunea că Moş Crăciun nu există.

De ce seamănă Doamne-Doamne cu Moş Crăciun? Pentru că ambii promit să-ţi ofere diverse lucruri dacă eşti cuminte şi crezi în ei. Pentru că deşi eşti cuminte, ei aduc mai muilte “jucării” copiilor mai răi ca tine.

Dacă Dumnezeu e atât de atotputernic de ce e aşa de nedrept?

Ştii ceva Doamne? Mă cac în viaţa ta de apoi pe care mi-o promiţi! Ce garanţie am eu că o să o primesc? De ce mi-aşi dedica viaţa ţie ca mai încolo să mor şi să mă mănânce vermii? Mai bine trăiesc fără tine, mă simt mult mai liber, mă simt puternic, mă simt superior, simt că am evadat, mă simt atât de bine ştiind că te pot insulta cât vreau, pot spune ce vreau despre tine.

Pentru credincioşi: cum definiţi voi blasfemia? Credeţi că Dumnezeu e aşa de cretin încât să pună botul la ce zic eu? E ditamai forţa supremă, sunt sigur că nu poate fi insultat, eu să fiu Dumnezeu nu m-aşi simţi insultat de oameni, decât dacă aşi fi un dumnezeu prost cu sentimanete umane. Dovada că dumnezeu e un concept inventat de oameni.