Archive for the ‘nervi’ Category

Sărbătorile la români.

Pun pariu că mulţi dinte voi înţeleg prin Paşte doar agitaţie, curăţenie, multă mâncare de făcut.
De ce?
Crezi că lui Dumnezeu îi pasă dacă tu ai curăţenie de Paşte sau nu? Îmi cer scuze pentru blasfemii, şi oricum cred că Dumnezeu nu e atât de dobitoc încât să interpreteze asta ca o insultă. Nu vă e silă de voi înşivă? Prefăcuţilor!, uite eu spre ex nu am vrut să mă împărtăşesc pentru că am considerat că nu merit, pentru că nu am postit deloc, nici trupeşte şi nici sufleteşte, o să-l primesc eu pe Dumnezeu în sufletul meu şi fără să mă împărtăşesc şi să dau bani la popă. Îmi cer scuze dar chiar nu cred în “Sfintele Taine”, cred că sunt doar căcaturi inventate de preoţi ca să-ţi ia banii.
Dar revenind la semnificaţia Paştelui în familie, de când mă ştiu, mama muncşte pe brânci în fiecare an de Paşte doar să se poată odihni alea 3 zile magice în care Iisus stă în mormânt după care învie în fiecare an. Păi cu tata Dumnezeu cred şi eu! Şi când o întreb de ce muncim atât, îmi zice “ca să ne găsească Paştele curaţi”. Şi în fiecare an mă abţin să-i zic “chiar crezi că lui Dumnezeu îi pasă dacă tu ai curăţenie sau nu, El tot o să învie, aşa face în fiecare an!”.

ok, acuma glumim, îmi cer scuze faţă de cei religioşi, ştiu că ziua asta e doar un simbol, o sărbătoare, o zi în care îţi aduci aminte de ceva, ca şi ziua îndrăgostiţilor, ziua recoltei, ziua …. pulii mele, se pare că există o zi pentru orice. De ce trebuie să existe o zi în care să-ţi aduci aminte de Iisus, de ce trebuie să existe o zi în care să îţi aduci aminte de iubita ta? Mereu am urât zilele aste. 

Pentru cei ce nu au înşeles: nu am nimic u Iisus, am ceva cu sărbătorile în general, pentru că lumea nu le tratează cum trebuie, câţi dintre se roagă de paşti şi câţi se îmbată ca porcii?

Nu cred că iar au scumpit ţigările!!!

Da-o în pula mea de treabă! Iar s-au scumpit ţigările cu 40 de bani, e 7,2 de lei un pachet de Kent acum, unde sunt vremurile când era 5,4 lei un paket de tigari(când m-am apucat eu de fumat)? E bătaie de joc deja! E discriminare la adresa fumătorilor! E dreptul meu să-mi otrăvesc corpul! Singura soluţie e să mă las, deja fut prea mulţi bani pe ţigări, oricum astăzi nu mi-am luat când am văzut cât sunt, am fumat de la colegi diverse tipuri de ţigări de care până acum nu mă atingeam, se pare că nici ei nu o duc prea bine, tuturor ne este greu în aceste momente de criză.

Halal păcăleală de 1 Aprilie!!  ”hahahah am scumpit ţigările” .  Ce ar fi să-mi faceţi şi mie o MUIE tot aşa în glumă cum aţi făcut şi când aţi scumpit ţigările? Cand o să v-o trag la muie o să vă zic şi eu “hahah păcăleală de 1 Aprilie”.

Îmi cer scuze pentru exprimarea vulgară dar sunt extrem de nervos!! Sunt un proaspăt nefumător frustrat.

Odă pentru profa de sport

O, DĂ-o-n pula pea pe profa de sport!

Nu ştiu cum am reuşit să mă pur rău până şi cu profesoara de sport, numai eu reusesc să mă cert cu toţi profesorii, drept dovadă am ultima medie din clasa. Yesss! sunt prostul clasei :D :D. Să vezi motivul profei de sport pt care nu vrea să mă bage în bac: nu vrea să fac liceul de râs şi să mă maimuţăresc pe acolo. Întradevăr nu sunt un zeu la sport dar nu poţi zice nici că sunt cel mai ratat, iar astăzi chiar m-am prostit la ora de sport când trebuia să dau proba şi a început profa să ţipe la mine şi m-a dar ca exemplu negativ. Vai vai ce să zic, m-a atins la sentiment :( . Atât m-a enervat, chestia aia cu prestigiul liceului, ţipa ca vaca şi îmi zicea că or să mă întrebe ăia al bac “unde ai făcut liceul măăă?? cine te-a învăţat pe tine sport măăă??”, mai avea puţin şi folosea cuvântul “handicapat”, şi atunci chiar era de rău cred că îi futeam nişte dumnezei şi îmi şi băgam pula în ora ei şi dădeam bacul la logică, oricum cred că aşa o să şi fac, era materia mea preferată îna  9-a, eram cel mai bun, a fost singura materie la care am fost cel mai bun din clasă în liceu :p, că în restu sunt ultimul pste tot, mai puţin la engleză.

Închei prin a zice din nou O, DĂ-o-n pula mea pe profa de sport!

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.