Archive for the ‘critici’ Category
Sărbătorile la români.
Pun pariu că mulţi dinte voi înţeleg prin Paşte doar agitaţie, curăţenie, multă mâncare de făcut.
De ce?
Crezi că lui Dumnezeu îi pasă dacă tu ai curăţenie de Paşte sau nu? Îmi cer scuze pentru blasfemii, şi oricum cred că Dumnezeu nu e atât de dobitoc încât să interpreteze asta ca o insultă. Nu vă e silă de voi înşivă? Prefăcuţilor!, uite eu spre ex nu am vrut să mă împărtăşesc pentru că am considerat că nu merit, pentru că nu am postit deloc, nici trupeşte şi nici sufleteşte, o să-l primesc eu pe Dumnezeu în sufletul meu şi fără să mă împărtăşesc şi să dau bani la popă. Îmi cer scuze dar chiar nu cred în “Sfintele Taine”, cred că sunt doar căcaturi inventate de preoţi ca să-ţi ia banii.
Dar revenind la semnificaţia Paştelui în familie, de când mă ştiu, mama muncşte pe brânci în fiecare an de Paşte doar să se poată odihni alea 3 zile magice în care Iisus stă în mormânt după care învie în fiecare an. Păi cu tata Dumnezeu cred şi eu! Şi când o întreb de ce muncim atât, îmi zice “ca să ne găsească Paştele curaţi”. Şi în fiecare an mă abţin să-i zic “chiar crezi că lui Dumnezeu îi pasă dacă tu ai curăţenie sau nu, El tot o să învie, aşa face în fiecare an!”.
ok, acuma glumim, îmi cer scuze faţă de cei religioşi, ştiu că ziua asta e doar un simbol, o sărbătoare, o zi în care îţi aduci aminte de ceva, ca şi ziua îndrăgostiţilor, ziua recoltei, ziua …. pulii mele, se pare că există o zi pentru orice. De ce trebuie să existe o zi în care să-ţi aduci aminte de Iisus, de ce trebuie să existe o zi în care să îţi aduci aminte de iubita ta? Mereu am urât zilele aste.
Pentru cei ce nu au înşeles: nu am nimic u Iisus, am ceva cu sărbătorile în general, pentru că lumea nu le tratează cum trebuie, câţi dintre se roagă de paşti şi câţi se îmbată ca porcii?
Eu votez cu Principele Radu!
Dacă într-adevăr se hotărăşte Principele Radu să candideze eu sunt unul dintre cei ce va vota cu el, şi, deşi nu e corect, o să încerc să conving cât mai multă lume. Mie chiar îmi palce de omul ăsta, am avut ocazia să asist la un discurs de-al său şi chiar mi-a plăcut. În primul rând e apolitic, în al doilea rând face parte din famila regală, ceea ce înseamnă că are o influenţă externă destul de bună. Astăzi am citit doar bloguri de căcat, bloguri care mă făceau să vomit, care mă făceau să îmi fie ruşine că sunt blogger oarecum. Toată lumeqa vorbea despre faptul că Radu nu ar putea câştiga pentru că nu are suport politic. TOCMAI!!! De ce avem nevoie de un preşedinte care să se implice în politica internă? Pentru că sunteţi nişte retardaţi şi mă faceţi să îmi fie ruşine cu voi şi cu faptul că sunt român.
Al doilea argument era că Principele Radu a fot actor înainte, aşa, şi? Băsescu a fost marinar!! Oare cum vă mai suportaţi aşa? Vedeţi aşchia din ochiul Principelui înainte să vedeţi bârna din ochiul lui Băsescu.
Un alt argument absolut cretin împotriva lui Radu era că tatăl său era prieten cu Ion Iliescu, aşa, si? Poate ieşeau la iarbă verde împreună, care e problema aici? Sau se zvoneşte că Radu ar fi fost prieten cu tovarăşii de la securitate, oare există cineva care nu a fost turnător la securitate pe vremea comuniştilor? Iarăşi nu văd nici o problemă aici, pun pariu că dacă încă erau comuniştii la putere toţi cei care au fost turnători atunci erau tot turnători şi acum chiar dacă acum neagă totul şi spun că nu au avut nici o legătură cu securitatea. Fenomenul de pupincurism e ceva foarte natural la români.
Şi chiar vi se pare că a mai rămas ceva din ţara asta? Uită-te în jur, nu amie nimic! Crezi că mai vem ceva de pierdut? Eu zic că asta e totuşi o oarecare şansă, poate chiar ultima. Şi oricum eu sunt pro monarhie, să analizăm un pic ce ţări au ca formă de stat monarhia :Norvegia, Regatul Unit, Spania, Olanda, Suedia, Belgia.
Mă rog degeba îmi tocesc acum degetele pe tastatură, oricum românii sunt nişte proşti, şi tot cineva din “marile partide” o să iasă, încă 5 ani trăiţi în mizerie! Dacă nu candidează Principele Radu eu nici nu mă duc la vot, îmi bag pula în ţara asta de căcat, nimeni nu vrea să schimbe nimic, nimeni nu gandeşte, numai ne plângem.
O altă idee e să ne lăsăm conduşi de unguri sau saşi, noi nu merităm să conducem ţara asta, aşa că hai toată lumea marş înapoi la televizor la meci, telenovele, manele, filme de acţiune proaste şi emisiuni de divertisment de 2 lei! Asat e România şi nimic nu o să se schimbe niciodată, deja mă resemnez.
Nu cred că iar au scumpit ţigările!!!
Da-o în pula mea de treabă! Iar s-au scumpit ţigările cu 40 de bani, e 7,2 de lei un pachet de Kent acum, unde sunt vremurile când era 5,4 lei un paket de tigari(când m-am apucat eu de fumat)? E bătaie de joc deja! E discriminare la adresa fumătorilor! E dreptul meu să-mi otrăvesc corpul! Singura soluţie e să mă las, deja fut prea mulţi bani pe ţigări, oricum astăzi nu mi-am luat când am văzut cât sunt, am fumat de la colegi diverse tipuri de ţigări de care până acum nu mă atingeam, se pare că nici ei nu o duc prea bine, tuturor ne este greu în aceste momente de criză.
Halal păcăleală de 1 Aprilie!! ”hahahah am scumpit ţigările” . Ce ar fi să-mi faceţi şi mie o MUIE tot aşa în glumă cum aţi făcut şi când aţi scumpit ţigările? Cand o să v-o trag la muie o să vă zic şi eu “hahah păcăleală de 1 Aprilie”.
Îmi cer scuze pentru exprimarea vulgară dar sunt extrem de nervos!! Sunt un proaspăt nefumător frustrat.
Asta înseamnă fair-play?
Asta înseamnă pentru cei de la Adevărul fair-play? După părerea mea ar trebui să câştige cine merită nu cine are mai mulţi prieteni, la fel se întâmplă şi la concursurile de talente, câştigă cine are mai multe rude dispuse să dea un sms. Adică ăsta e un concurs de poze sau de voturi? Din câte îmi dau eu seama nici nu contează tema concursului ci numărul de prieteni dispuşi să voteze pentru tine. Nu m-aşi mira dacă ar câştiga o strâmbă cu mulţi prieteni. Teoretic concursul ăsta poate fi câştigat şi de un castravete dacă e destul de popular.
Să nu uit data viitoare să vă zic bancuri cu castraveţi
).
Ăştia ieftinesc vreodată ceva?
Deja mă disperă faptul că au scumpit ţigările, eram obişnuit să primesc 0.5 de lei rest de la un pachet de ţigări, asta deja e bătaie de joc, 6.8 lei pe un pachet de ţigări? :O. Băgami-aşi pula! mai bine îmi cultiv singur tutunul, o să ajung să fumez ţigări de contrabandă de la ruşi. Deja am draci x(, unde pula mea e criza aia dacă se scumpesc toate în loc să se ieftinească cum era vorba. Eu sunt dependent de 3 lucruri :gumă de mestecat, ţigări şi bineînţeles, de calculator. Şi ghici ce, acum 2-3 săptămâni au scumpit guma, acum ţigările. Băgami-aşi pula! ăştia cred că eu mă cac bani? Înainte cu 8 lei îmi luam şi gumă şi ţigări, acum îmi trebuie 9 lei(de fapt 8,8 dar pe ăia 0,2 mă cac că îi las în pasaj la cerşetori, nu pot să merg cu 68 de monede să îmi iau ţigări). Şi uite aşa, câte un leu în fiecare zi, se simte
.

poza asta e reprezentativă.
Ţigara de la unu noaptea

Da, deci sunt dependent. Simt nevoia să fumez la unu nopatea şi la 7 dimineaţa, deja fumatul este o necesitate majoră pentru mine ca şi mâncatul. Şi când te gândeşti că proştii ăştia iar le-au scumpit, de fapt nu sunt foarte sigur că nici nu m-am uitat azi dimineaţă pre bine la preţ doar că am văzut că mi-a dat rest mai puţin, 20 de bani în loc de 50, rest de la 7 lei, abia mai târziu am realizat. În concluzie ţigările s-au scumpit cu 30 de bani, acum o să plătesc 68 de lei pe un pachet de Kent. De fapt mă gândesc serios să mă las, îmi amintesc în vară când era 5,6 lei pachetul. Am auzit că vor să le scumpească cu 50%. Nu vreu să ajung să plătesc 10 lei pe un pachet. Dar asta e, sunt dependent, nu am ce să fac
. Dar asta mi se pare nesimţire, sincer, cum să ceri 10 lei pe 20 de ţigări, 50 de bani pe o ţigară pe care o termini în 3 minute? Asta e, fumatul este un moft deja în România, ca şi sănătatea sau justiţia.
Scrie un comentariu